Hălmagiu și împrejurimi – Departe de griji, aproape de suflet
Locuri care îmi încarcă sufletul pentru o săptămână întreagă
#aradjudetulmeuiubit
Dimineața m-a găsit deja acolo, în inima unui triunghi verde format între Hălmăgiu, Bănești și Budești. Ajunsesem încă de sâmbătă seara, pe ruta Zimandcuz – Sântana – Ineu – Gurahonț – Vârfurile – Hălmăgiu. Drumul a fost un preludiu pentru ceea ce avea să urmeze: câmpuri scăldate de soare, sate cu gospodării îngrijite și dealuri care te chemau să le descoperi.
Aici, în acest colț de Arad, județul meu iubit, timpul nu se măsoară în ore, ci în răsuflări adânci de aer curat, în culorile pajiștilor și în liniștea care îți intră direct în suflet.
Dimineața – Verde, liniște și rădăcini
Ziua a început cu soare arzător, 32–33°C, niciun nor pe cer. Am pornit prin livezi și pajiști unde natura își face de cap în cel mai frumos mod.
Florile sălbatice desenau covoare colorate: alb delicat de morcov sălbatic, mov intens de cimbrișor, galben aprins de laptele câinelui, și fragilitatea albă a volburei de câmp. Fiecare avea povestea ei, fiecare își purta frumusețea fără să ceară nimic în schimb.
Privirea mi-a fugit spre depărtări și acolo, plutind pe linia orizontului, se contura silueta blândă a vârfului Găina – martor tăcut al istoriei locului și al vieților care s-au derulat aici, de la străbuni și până azi.
Nu pot să nu mă gândesc la faptul că aici, în Magulicea, s-a născut și și-a petrecut copilăria unul dintre străbunicii mei. Și tot aici, bunicul meu din partea mamei, „Tata Ghiță”, și-a trăit anii de început. Poate de aceea mă simt atât de acasă.
Ospitalitatea locului
Pe aceste meleaguri nu mergi doar ca să vezi, ci și ca să simți. Un prieten drag, ne-a invitat și ne-a tratat cu o căldură care nu poate fi uitată. Sunt recunoscător pentru felul în care ne-a primit, pentru modul în care a știut să ne facă să ne simțim parte din loc.
Pauza care îți rămâne în minte
La marginea unei livezi, am descoperit o masă și câteva scaune sculptate direct din trunchiuri de copac. Un colț rustic unde te poți așeza, să bei o cafea improvizată și să asculți liniștea. E locul acela în care îți dai seama că nu ai nevoie de mult pentru a fi bine.
Spre seară – Moneasa și lacul liniștit
După o zi întreagă de umblat printre flori, dealuri și povești, am ajuns la Moneasa. Lacul era liniștit, oglindind cerul senin. M-am urcat într-o hidrobicicletă împreună cu Karissia, fetița mea, și sotia mea, Karina, și am plutit încet. Era genul de liniște care nu are nevoie de cuvinte. Doar apă, soare și zâmbetul unui copil.
Ce rămâne după
Această zi nu a fost doar o plimbare. A fost un reset. Un mod de a-mi încărca bateriile pentru săptămâna care urmează. Un memento că viața nu este despre câte taskuri bifezi, ci despre câte momente îți umplu inima.
Dacă ar fi să îți dau un singur sfat, ar fi acesta: fă-ți timp să respiri. Pleacă oriunde în natură, dar dacă ai ocazia, nu rata Hălmăgiu, Bănești, Budești și Moneasa. Și poate, cine știe, ne vedem pe acolo.
Arad, județul meu iubit.
#aradjudetulmeuiubit